Bate vânt de vară,
Dorul mă-nfioară,
Frunza-n codru-i rară,
Dragostea-i amară,
Puiul meu mă lasă
Că nu sunt frumoasă,
Zice că-s negruță
Nu-i mai sunt drăguță.
Știe mândra lună,
Ea poate să spună,
Pe brațe m-ai dus
Cununa mi-ai pus,
Cunună din stele
Și din floricele,
Flori de lăcrămioare
Și raze din soare.
Soarele și luna
Ne-au ținut cununa,
Și ne-au cununat
La umbră de brad,
Mândru cuc cânta,
Mierla-i răspundea,
Mii de păsărele
Cântau prin vâlcele.
Cerbi și căprioare
Se scăldau în soare,
La nunt-au venit
Și s-au veselit,
Și-acuma, neicuță,
Zici că sunt negruță,
Îngropi cununa
Și dragostea mea.
Sensul versurilor
O femeie își exprimă durerea după ce a fost părăsită de iubitul ei, care o consideră neatractivă din cauza culorii pielii. Ea își amintește de momentele frumoase petrecute împreună, inclusiv nunta lor în natură, și deplânge pierderea dragostei.