Codre, codre, frățioare,
Spune-mi, dragă, ce te doare,
Prin tine mult am șezut
Așa trist nu te-am văzut!
Eu, mândro, m-am întristat
Un vânt rece-o aburat
Și-o zăpadă grea a dat,
Neicuț-al tău s-o-nsurat,
Neicuț-al tău s-o-nsurat
Și cucu-n țar-o plecat.
Lasă, codre, frățioare,
Lasă neica să se-nsoare,
Că primăvara iar vine
Și-odrăslește frunza-n tine,
Frunza-n tine-odrăslii,
Cucul din țar-o veni,
Eu alt neică mi-oi găsi
Și prin tine oi veni.
Frunză verde foaie lată,
Munte, munte, fă-te roată,
Din tine fă o săgeată
Și doboară-n sat o dată
De vezi neica întristat,
De vezi cum s-a-nveselat
Și jură pe strâmb, pe față
Că n-a stat la mine-n brață,
Știi tu, munte, bine știi
Când eram numai noi tri.
Sensul versurilor
O fată își exprimă durerea către codru, deoarece iubitul ei s-a căsătorit cu alta. Codrul o consolează, amintindu-i de ciclul naturii și de posibilitatea unei noi iubiri.