Jos în păduricea deasă
Și-a făcut dragostea casă
Să nu știe nimenea
Numai eu și neicuța
Și-o mierliță care cântă,
Încolo-i pădurea mută.
Dragostea mea-i ca o floare
Zambilă mirositoare,
Bate vânt de dimineață
Umple câmpul de dulceață,
Câmpul tot și drumul mare
Și-ajunge la neica-n vale.
Puișorul meu din sat,
Pădurea ne-o-mpreunat,
Izvoarele ne-o cântat,
Mierlița ne-o cununat
Și-un cuc mândru de pe vale
Ne-o fost nănașu-ăl mai mare,
Așa dragoste curată
N-o să mai vezi niciodată.
Sensul versurilor
Cântecul descrie o dragoste ascunsă și pură, ocrotită de natură. Natura devine martor și complice al iubirii, celebrând uniunea celor doi îndrăgostiți.