Freedom Production – O Luăm de la-nceput

Capone:
Heeei merg mai departe singur pe drumul meu
Nu se mai poate.. nu se mai poate e mult prea greu
Știu că nu vreau să mai regret
Nici o secundă nici un moment
Chiar nu-nțelegi?! ramai sau pleci
Deci ce ți-e frică să-ncerci?
Haaaai spune-mi direct pe față
N-avem timp avem doar o viață
E de gheață lumea-n care sunt
Și mă simt de parcă m-aș lupta cu morile de vânt
Mă simt pierdut între cunoscuți
De când tu nu mai ai urechi s-asculți
Ochi să vezi, inimă să simți deci
Cât timp mai ai de gând să te minți?.
Alexa:
Știi că mi-e dor de tine și vreau să te aud
Atunci când ne-a fost bine dar nu nu s-a putut
Și când mi-e dor de tine mă gândesc la trecut
Ce-a fost a fost s-a dus și.. O luăm de la-nceput.
kENT:
Îmi vine să arunc în mine cu de toate
Că n-am avut curaj acum 3 ani să trec la fapte
Inima zicea: Ba încearcă nu fii prost!
Dar ce aveam în minte îmi spunea pe dos
Gându’ asta e la fel ca fumu de țigară
Îmi crează dependență și treptat mă omoară
Mă mint singur și nu e prima oară
Când mi se pare complicat, situația e clară
Pe dinafară mă prefac că totu-i bine
Chiar dacă am pe suflet ceva care mă reține
E ca-n filme și totu-i regizat
Io am rolu’ secundar în viața mea defapt
E ciudat.. lupt fără sabie sau scut
Nici o șansă-n fața ta.. mă dau bătut
Așa a fost să fie-mi pare rău n-am ce să fac
NU-i vina mea că soarta ia decizii de c***t.
Alexa:
Știi că mi-e dor de tine și vreau să te aud
Atunci când ne-a fost bine dar nu nu s-a putut
Și când mi-e dor de tine mă gândesc la trecut
Ce-a fost a fost s-a dus și.. O luăm de la-nceput.
Theo:
O dau ca nu ești lângă mine să te simt sau să te-ating
Pentru că tu ești raza care mă-ncălzește când mi-e frig
Pentru că-n momentu de față toate atârnă de-un fir
Și-acum mă mir de unde mai am aer să pot să respir
Caut ca un copil aud : caut copil pierdut
Eu sunt copilu pierdut caută-mă că sunt
Lângă tine nu vezi tremur de nerăbdare
Să vii să mă iei în brațe și să-mi spui că te doare
Și că nu vrei să pleci minte-mă că-mi va fi bine
Minte-te spunând: s-a terminat că nu mai ții la mine
(Hai) E rându’ meu trebuie să te mint și spun
Că piesa nu-i pentru tine e pentru versuri să le pun
Cap la cap nu plânge nu plânge abține-te
Nu plânge nu plânge nu plânge mai bine mai uită-te
Printre amintirile cu noi și dacă nu treci
Mai bine pleacă deci mai bine pleci.. (zic).
Alexa:
Știi că mi-e dor de tine și vreau să te aud
Atunci când ne-a fost bine dar nu nu s-a putut
Și când mi-e dor de tine mă gândesc la trecut
Ce-a fost a fost s-a dus și.. O luăm de la-nceput.
Toți:

Ce-a fost a fost s-a dus și.. O luăm de la-nceput

Sensul versurilor

Piesa exprimă regretul și dorul după o relație pierdută. Artiștii își exprimă sentimentele de tristețe, amintindu-și de momentele frumoase, dar și de dificultățile care au dus la despărțire. Refrenul repetat sugerează dorința de a lua totul de la început, deși trecutul nu poate fi schimbat.

Lasă un comentariu