Crești, pădure, pân’ la cer
Cu neica-n tine să pier,
Crești înaltă și te-ndeasă,
Numai loc de-o casă-mi lasă,
Lemne din tine-oi tăia
Să-mi fac casă cu neica.
Nouă bârne și-un toiag
Le-om așeza cap la cap,
Cu șindrile frumușele
Și tavanul din nuiele,
Pătuț din creangă de fag
Să mă odihnesc cu drag.
Mierla și-alte păsărele
Or fi vecinele mele,
Mândre căprioarele
Mi-or fi surioarele,
Iar cucul mândru voinic
Cu neica-i ortac de crâng,
Aici nimenea n-ajunge
Dragostea să ne-o mai strice.
Crenguță verde de brad.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința de a construi un cămin idilic în mijlocul naturii, alături de persoana iubită, departe de orice influențe negative. Natura devine un refugiu protector și un simbol al dragostei eterne.
