Firdousi – XVII 2 Kesra Nurșivan Nușirvan Dădu un Praznic în Cinstea Mubezilor. Sfaturile Lui Bozordjmer

Iată că veni şi ziua-n care şahul porunci
meselor să se întindă şi-i pofti pe cei mubezi,
ştiutori şi-având dorinţa încă de-a mai învăţa,
şi-având darul agrăirii, ageri, veghetori fiind.
Cei mubezi treziţi în cuget, oameni care-au cercetat
căile atotştiinţei, se înfăţişară toţi,
şi când se sfârşi ospăţul ei cerură-n cupe vin
bând să-şi mai înveselească duhul lor înseninat.
Plin de prevedere şahul zise celor înţelepţi:
„Dezveliţi-mi voi comoara tainicei înţelepciuni;
fiecare să-mi arate tot ce-n parte a-nvăţat,
şi plăcere îmi va face.” Dintre cărturari, acei
grăitori, plini de-ndrăzneală se porniră-a glăsui
dinaintea celui care îi rugase pe-nvățați.
Bozordjmer, când pe-ndelete cuvântările-ascultă
şi văzu că şahu-aminte ia la-măţătura lor,
binecuvîntări i-aduse, se sculă grăind astfel:
„O, stăpân a tot ce este şi dirept şi-adevărat,
fie ca întreg pământul să ţi se aştearnă rob
lângă tronul tău de fildeş, fie ca întregul cer
să lumine prin lumina dată de coroana ta!
Pentru că le dai poruncă mare robilor supuşi
să-şi dezlege limba-n gură, voi vorbi, cu toate că,
încă-s neluat în seamă şi în cele ce le ştiu
sunt pe cea din urmă treaptă. N-o să fie chiar certat
cărturarul ce-şi dezleagă limba-n faţa lui Kesra.”
Şahul îl privi zicându-i: „De ce, oare, -ar rămânea
tăinuită-nvăţătura?” Tânăru-şi desfăşură
marea artă a grăirii, şi cuvântul său făcu
lumea şi mai luminoasă. Harul său de a grăi,
sfaturile-i înţelepte-nlănţuiră pe muhezi.
Începându-şi cuvântarea se-ntrecu-n a-l preamări
pe Stăpânu-atotputernic. Zise-apoi: „Strălucitor
este duhu-acelui care spune tîlcul lui adînc
în puţine vorbe; însă cel cu duh nechibzuit
vorbe multe ne înşiră, şi când lungi precuvântări
despuiate sunt de tâlcuri, oamenii-l dispreţuiesc.
Împlineşte-ţi datoria, de ambiţii tu să fugi,
căci şederea pe-astă tină-i trecătoare şi noi toţi
trecem unii după alţii; de-am fi fost nemuritori,
mulţi s-ar fi făcut stăpânii lumii pe acest Pământ.
Nu-i nimic mai bun în viaţă decât omenirea şi
întru-aceasta nici ştiinţa nu ţi se va-mpotrivi.
Începutul de dreptate-i să-l cunoşti pe Cel-de-Sus,
de-l cunoşti atuncea fi-va rău în el de nu te-ncrezi.
Tot ce este-n om lumină vine de la bunul simt,
şi ar trebui să plângem bezna-atâtor stricăciuni.
Inima oricui e sclavă-a uneia dintre dorinți
şi de-aici se trage firea fiecărui muritor.
Toți în lume-au osebite firi, dar trebuie ca tu
să te-ohişnuieşti cu toate. Cel ce-n treapta lui e sus,
chinuie-se să se nalțe şi mai sus; dar cel mintos,
înteleptul şi acela ce-n lăuntru-i mulțumit —
țin ei de această lume pământeană doar prin trup,
iar de-ailalta doar prin cuget. Nu te frământa de loc
după ceea ce n-atins-ai; asta-i boală pentru duh,
pentru trup e suferință. Vlaga naşte cinstea-n om,
iar pierzania, minciuna, doar din slăbiciune-i vin.
Despuiat de-ți este duhul de ştiintă, -atuncea fă-ți
o podoabă din tăcere; dacă te încrezi prea mult
în știința-ți, ea-i va smulge minții tale orice drept
de a-ți fi cârmuitoare. E bogat acela ce
nu e lacom, şi-i ferice omul care-i cumpătat.
Bunătatea-i sora minții; mintea e un diadem
pe a sufletului frunte. E mai bine-un înțelept
să ți-l ai duşman de moarte decât un prieten prost.
E bogat acel ce este mulțumit şi ține-n frâu
lăcomia şi-anevoia. Dacă-atât eşti de umil
încât vrei şi de la alții să înveți, atuncea tu
asculta-vei de cuvântul celor care multe ştiu.
Omul care îşi rosteşte fără şir părerea sa,
nu va izbuti în faptă. Cel ce a uitat ceva
ce ştia, taie dreptul limbii sale de-a grăi.
De-ai în mână bogăție, aur şi argint şi cai
cu podoabe aurite, cheltuieşte cumpănit,
nici nu-ți risipi averea dar nu fi nici prea zgârcit.
Când un om cu judecată ține-se cât mai ferit
de vrăjmaşul său, şi-l face preaumila slugă-a sa.
Cine-şi face datoria cu al vieții sale preț,
află că din lupta vieții va ieşi învingător.
Nu rosti cuvânt zadarnic, căci acesta e un foc
care-ți va aduce fumul; să nu-ți pui în gând nicând
ceea ce-i cu neputință, căci nu poți să găureşti
fierul cu un strop de apă. Şahul care-i cărturar
fi-va și umil deapururi. Omul ce cunoaşte-adânc
lucrurile zămislite de al lumii Ziditor —.
e deasupra sorții rele; preamări-va şi mai mult
pe Judecătorul lumii şi din pieptu-i va zvârli
ale divului ispite; se va înfrâna la tot
ceea ce nu trebuieşte şi nicicând n-o tulbura
ceea ce netulburat e. Numai către Cel-de-Sus
pân’ la urmă ne întoarcem, căci el, zi de zi, ne dă
pâine şi ni-i bun părinte ce ne dăruie belşug.”