Am un orgoliu obez, dacă de rap vorba vine,
Nici măcar un halterofil nu mi-l poate susține.
Nu sunt sedentară, iubesc prea mult mișcarea,
Deși rap-ului nu i-am putut plăti dresarea,
Iar în libertate nu se cade să-l țin,
Căci maidanez fiind, ceilalți îl cred ieftin.
Nu încerc s-o fac pe sfânta chiar de el e divin,
Dar ateii din jur mă fac să cred că-s bun creștin,
Că nu mă las descurajată de discriminări,
Că nu înjur frecvent să mă descarc de frustrări,
Că țin post în loc să-nghit tot felul de-aluzii,
Că fac pomană cu cei care o fac pe surzii;
Cu sufletu-mpăcat le dau câte-un aparat
Auditiv, iar celor tari în gură, un laxativ,
Căci să critic, n-ar fi deloc eficient
Atât timp cât orgoliul e doctor și pacient!
Refren:
Mă opun vouă, celor ce faceți de ras
O muzică nedemnă de-a deveni de plâns,
Diletantilor de rap, respect prea mult cultura
Să nu-mi urmez idealul de-a vă antifona gura!
Pentru mulți dintre cei cu prea multe frustrări
Scena parcă-ar fi teren de cultivat dereglări,
Hormonale-n primul rând, căci în rimele lor,
Cred ei că-și poartă bărbăția ca-n gura țarfelor!
De-aceea nici nu insist să dau nume vreodată,
La anonimatul lor le-aș da celebritatea visată!
Aroganța e atitudinea pe care o arată
Că doar microfonul e cea mai râvnită fată,
Depravată, că ea face mofturile oricui
Și când vrei calitate, ia-o de unde nu-i!
E secetă aici, dar rapperi tot apar,
La ce mizerii produc, sunt doar jeg-ări de trași în par!
Va faceți diss-uri între voi, dar de ură nu vă merge
Căci orgoliul, supraalimentat, vă-ntrece,
Va petrece ultima secreție pe ultimul drum
Va dau creion să treceți sicriu ca ultimatum!
Refren:
Mă opun vouă, celor ce faceți de ras
O muzică nedemnă de-a deveni de plâns,
Diletantilor de rap, respect prea mult cultura
Să nu-mi urmez idealul de-a vă antifona gura!
Orgoliu mai mult decât talent e pe-aici
Reminescențe infantile se leagă de tot ce zici,
Că sunt copii precoce, genii neînțelese,
Mai bine de-atât le-ar sta numai să vândă traverse!
Dar se-ncapățânează să vândă în continuare
Castraveți grădinarului, când ei mor de foame!
Cu voi și Zâna Măseluță demisionează,
Iar Bau-Bau sigur se culturalizează,
Speriat de a voastră superficialitate,
Sătul să vă găsească numai pe voi în noapte,
V-aș critica în parte, dar m-aș plictisi!
Ipocrizia mi-aș asigură rațiunea de-a fi
În continuare amabilă și tolerantă cu voi,
Deși scarba ce-o simt mă umple de noroi
C-aveți tupeu să-mi spuneți mie pe voci blazate
Că voi vă scoateți albume, ce minți drogate!
Rap-ul nu-i apă de dat la moara de stricate!
Nu vă scuză sexul când mintea sta-n virginitate!
Mucosilor, vă credeți plini de viață,
Masculi, virili doar că ați frecat o zdreanță
Doar pentru că vă faceți tatuaje-n exces
Fără ca ele să aibă pentru voi vreun sens!
Zi de zi visați numai la p***o staruri,
Și n-aveți nici vârsta de-a cere țâri în baruri!
V-afișați fumând tacticos și sfidător,
Dar roșiți când vă pupă mămicile de somn ușor;
Probabil că deja voi v-ați crede vedete
Doar pentru că vă însoțesc niște fete cochete
Al căror mers le face să se confunde cu niște iepe
Dovadă că mental sunt ca voi de sterpe!
Sensul versurilor
Piesa este o critică acidă la adresa scenei rap românești, vizând lipsa de talent, orgoliul exacerbat și ipocrizia artiștilor. Artista își exprimă dezgustul față de superficialitatea și lipsa de originalitate a multora dintre rapperi.