Angelica Stoican – Balada Lui Tudor Vladimirescu

O, o, o și vai, vai, vai,
Pe potecă sus pe plai
Plecă Tudor din Cerneț
Cu pandurii lui isteți,
Se-oprește la Padeșu
Vorbește cu tot omul,
Mergă până la Cloșani
Și de-aici la Drăgășani,
Mi-i pedepsea pe ciocoi,
Din zece rămâneau doi,
Că ciocoii de-l vedeau
Ca șerpii-n pământ intrau,
Zece zile nu ieșeau,
Dar când fu la București
Dintre hoardele domnești,
Trădători șerpii lumești
Capul i l-au arvunit,
Tudor mult n-a mai trăit,
Dară maica lui simțea
Că-i știa ursitoarea,
Repede în bobi îi da,
Negură-n față vedea:
– Tudore, sabia nouă
O văd, muică, ruptă-n două,
Revolverul de oțel
Îl văd cu sânge pe el.
– Maică, maică, maică, măiculița mea,
Nu știu ce m-o mai durea,
Nu știu ce ne-o aștepta,
Ajunse românul, iacă,
Fără oaie, fără vacă,
Nu mai leagă două-n tei
Urlă vântul prin bordei,
Că decât să mor un calic,
Vreau să mor ca un voinic,
Jumătate din ciocoi
Îngraș pământul cu ei
De vânduți și de mișei
Că-i plină lumea de ei,
Iară tu, măicuța mea,
Să mă îngropi sâmbăta
La biserică-n Prejna,
Să-mi pui sărindarele
Și toate pomenile,
Că decât să mor un calic,
Vreau să mor ca un voinic.