Voinici mulți de peste vale
Îmi dau prin lume ocoale,
Cu ochișorii-i privesc,
Cu sufletul nu-i doresc,
Nu-s fântână, nici cișmea
Să se-adape cine vrea.
Sunt izvoraș din vâlcea
Numai neicuța mă bea,
Izvoraș cu apă rece
Inimioara să nu-i sece,
Sufletul să-și răcorească
C-a știut să mă dorească.
Chiar dacă m-ar supăra,
Mâine-n zori m-ar împăca,
Poimâine m-ar răsfăța,
Numai puiuț m-ar striga,
Numai puișor și pui,
Dragoste de căpătâi.
Omu-n viață cât trăiește
Numai o dată iubește,
Eu două doruri avui
Niciunul nu se-mplinii:
Să rămân tot tinerea
Și vecină cu neica,
Dimineața să-l zăresc
Două vorbe să-i vorbesc,
Două vorbe și-un cuvânt
Că tare mult ne-am iubit.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința unei femei de a fi iubită doar de alesul inimii sale. Ea își amintește cu nostalgie de o iubire trecută și își exprimă dorința de a rămâne mereu tânără și aproape de persoana iubită.