Pădurice, pădurea,
De te-a-ntreba cineva
De-am trecut pe-aici ori ba
Să nu spui de te-or tăia.
De ți-or tăia rădăcina
Frânge-te și astrucă-mi urma,
Să nu știe nimenea
Că mi-am pierdut dragostea.
Măi neicuță, neicule,
Unde ți-or fi urmele?
C-ai plecat în zi cu soare
La vânat de căprioare
În codrul mare și mut,
Urmele ți le-am pierdut!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea unei despărțiri și dorința de a ascunde urmele acestei iubiri pierdute. Natura, personificată prin pădure, este rugată să păstreze secretul și să protejeze persoana îndurerată.