Libelullah – Și-Au Uitat Statutul

Strofa 1:
Te provoc, dă-mi un alt motiv să mă iau după cum zici tu
Când tot ce ai făcut tu l-a înghițit infinitu’
De ce s-urmez sfaturi, ce, eu nu știu să trăiesc?
Se bagă toți peste mine, o să-ncep să-i lovesc
Și-au uitat toți statutul, zici că sunt aici de ieri
Nu suntem la fel, fac asta-ncă din ierni și veri
Încearcă să stai lângă mine și vezi dacă reușești
Întâlnește-mi așteptările, că altfel o belești
Nu-mi vorbi de cristale când suntem diamante rare
M-am zbătut să-mi fac loc printre atâtea animale
Care sunt ca niște fiare… și cred că-mi pare
C-au apărut mulți neica nimeni dacă cântă, fac întinderi
Poți spune că m-au luat dracii, da’ nu știu câtă dreptate ai
Icoană după tine să te ajute la rime
Dacă nu ești serios, normal că n-o să scoți parai
Nu spun de muzică, ci orice domeniu ai.

Refren x2:
Și-au uitat toți statutul, zici că sunt aici de ieri
Nu suntem la fel, fac asta-ncă din veri și ierni
Încearcă să stai lângă mine și vezi dacă reușești
Întâlnește-mi așteptările, că altfel o belești.

Strofa 2:
Dacă dau strofa ca refren nu înseamnă că-s burned out
E atât de bună, am vrut s-o mai asculți o dată
Mi-am planuit din timp absolut fiecare faptă
De n-ai înțeles nici acum, dă-i replay încă o dată
Dac-aș zice-o pe față, nu ar avea niciun farmec
Decât să-i omor, sincer aș prefera să-i spintec
Ești băiat cuminte doar că genu’ fără minte
Și de-ai vrea nu mă poți minți că citesc printre cuvinte
Nu mă grăbesc nicăieri, dacă se-ntâmplă, se-ntâmplă
Nu știi cum arăt dar sunt distinct în lume multă
Urc în primu’ tren, o să-i las această onoare
Și celor ce mă plac, pace la fiecare
Eu încă-o piesă gata dar tu tot dai cu lopata
Dacă mă chinui puțin, mă pune-n boxe armata
Celor ce fac spume pot numai să le zâmbesc
Cu asta-am spus destule, e timpu’ să mă opresc.

Refren x2:
Și-au uitat toți statutul, zici că sunt aici de ieri
Nu suntem la fel, fac asta-ncă din veri și ierni
Încearcă să stai lângă mine și vezi dacă reușești
Întâlnește-mi așteptările, că altfel o belești

Sensul versurilor

Piesa vorbește despre importanța respectului de sine și a valorii personale. Artistul își afirmă statutul și superioritatea față de cei care l-au subestimat, subliniind că a muncit pentru a ajunge unde este.

Lasă un comentariu