Of, pădure, deasă ești,
Bădișor, departe ești,
Dac-aș ști că te-aș vedea
Eu pădurea aș tăia,
Of, of, puișorul meu!
Num-o creangă ți-aș lăsa
Să cânte cucul pe ea,
Eu să merg ca să-l ascult
Și de dorul tău să uit,
Of, of, puișorul meu!
Hai, bădiță, nu mai sta
Că-n pădure-o dat frunza,
Și umbra-i răcoroasă,
Și dragostea-i mai frumoasă,
Of, of, puișorul meu!
Bine-i, pădure, de tine
Că nu ești singură-n lume,
În tine păsărea cântă
Și nu ți-i viața urâtă,
Of, of, păduricea mea,
Numai de mine-i mai rău
Că nu sunt cu bade-al meu,
Of, of, puișorul meu!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei fete față de bădișorul ei, accentuat de frumusețea naturii înconjurătoare. Pădurea devine un simbol al singurătății, dar și al speranței, prin cântecul cucului.