Țară bogată, frumoasă,
Cheamă-ți toți copiii-acasă,
Decât la străini cu dorul
Ne lucrăm la noi ogorul,
Nu ne rupe rădăcina
Să nu ne găsim hodina,
Să nu știm unii de alții,
Nici surorile, nici frații.
Să duc mulți într-o părere
Și trăiesc cu dor și jele,
Să-și cate-n străini norocul
Pentru bani, bătu-i-ar focul,
Or rămas case pustii
Și bătrâni fără copii,
Casele dărăpănate,
Ogoarele nelucrate.
Țara mea cu frumos nume,
Nu ne-mprăștia prin lume,
Cheamă-ne în hora mare
Din hotare în hotare,
Că viața printre străini
Îi ca floarea între spini,
Viața-i grea și cu amar
Ca ceaiul fără zahar.
Țară mândră, te iubesc,
În tine vreau să trăiesc,
În Suceava mea cea dragă
De care dorul mă leagă,
Că aicea m-am născut
Și am învățat să cânt,
Românie, te iubesc,
În tine vreau să trăiesc,
Nicăieri nu-i mai bine
Decât în țară la tine.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul de țară și importanța rămânerii acasă. Evidențiază legăturile familiale și dragostea pentru locurile natale, criticând totodată căutarea norocului în străinătate și efectele negative ale depopulării.