La Familia feat Tataee – La Început A Fost

Sisu:
Totul a început pe vremea când eram puștan
Un bagabont prin cartier, toată ziua hoinăream
Am ascultat primele casete cu rap (cu rap)
Și imediat am știut încotro vreau să mă îndrept
Dar nu știam, habar n-aveam de unde să încep
Eram singur, nu credeam că o să reușesc
Zilnic am fost primul care m-a înțeles
Și timp de șase ani nu s-a întâmplat prea des
Să găsim băiețași care să înțeleagă
Aveam împotriva noastră, o lume întreagă
Și speram că banii or să vină la mine
Însă am început să facem beat-uri puerile
Prea puțini tovarăși spuneau „dăi înainte”
Cei mai mulți îmi spuneau „să stau cuminte”
N-am pus botu′ la vrăjeală și am continuat
Am stat lângă băiețași și am învățat
Am sperat că se va întâmpla ceva
Și într-o bună zi mi-am tatuat La Familia
L-am cunoscut pe Puya prin ’96
Amândoi căutam un drum cu mai multe șanse
Juice, mulțumesc pentru tot ce ai făcut (ce ai făcut)
Orice s-ar întâmpla niciodată n-o să uit (n-o să uit).
Tataee:
Prea puțini sunt cei care cunosc
Mulți (da), care au uitat cum a fost
Deși acum ți se pare că poți să vezi departe-n zare
Privește Gigi la picioare și la locul de plecare
Stop!
Spune-mi ce vezi, te doare
Eu cu băieții atunci când te-am făcut să crezi
Că ai plecat târziu la start
Și n-ai apucat să spui nimic (șștt), ultimul glas
Sunt zile și nopți când făceam instrumentale
Maică-mea striga la mine că e muzica prea tare
Sau în concert, în direct (unde?) din Baia Mare
Aruncăm șampanie și toată sala, țipa mai tare
Nu (nu), tu nu cunoști nimic
N-ai să vezi, n-ai s-atingi niciodată nimic
Din partea sutelor de mii care au fost și sunt cu noi
Mâzgălesc foi, bat în clape, ți-o dau la mue (mue).
Refren X2:
N-o să ne facă, n-o să ne facă
E ceva mai bun decât orice, e ceva din stradă
Și ca fraierii să nu mai comenteze fără rost
Trebuie să știe, la început a fost.
Puya:
Niciodată nu au vrut să reușesc s-ajungem sus
În veci nu ne vedeau aici unde am ajuns
Nimeni nu se gândea că un puștan ca mine
Știe să reprezinte cartieru′ cu rime
Când aud băiețașii cum strigă „La Familia” (Familia)
Îmi crește inima (inima)
Fac show-uri cu, cluburi umblu prin țară
Văd alții ca mine seară de seară
Și amintiri îmi vin instantaneu în minte
Toate câte s-au întâmplat mai înainte
Când am făcut prima bucată mi se părea beton
Și cum îmi tremura mâna pe microfon
Cum se uitau toți la mine
(Mai știi?) când am cântat „Până când moartea ne va despărți”
Că la Rap Attack las microfonul cui o veni
La început a fost foarte greu să știi (să știi).
Refren X4

Sensul versurilor

Piesa rememorează începuturile trupei La Familia, greutățile întâmpinate și pasiunea care i-a motivat să continue. Este o celebrare a perseverenței și a loialității față de rădăcinile lor.

Lasă un comentariu