Cât îi Maramurășu,
nu-i cocon ca eu și tu.
Câte flori pe Iza-n sus,
tăte cu mândra le-om pus.
Câte le-om pus până-n prânz,
tăte rădăcini or prins.
Câte le-om pus până-n sară,
or ieșit, dar s-or uscară.
Câte le-om pus până-n zori,
tăte-s mândre șî cu flori.
Cât îi Maramurășu,
nu-i cocon ca eu șî tu,
nici oraș ca Sighetu.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dragostea pentru Maramureș și frumusețile sale naturale, comparând oamenii cu flori și evidențiind unicitatea locurilor. Este un omagiu adus regiunii și tradițiilor sale.