Lorenzo – R.I.P. Daniel (În Memoria Lui Ureiche George-Daniel)

Îmi pare rău s-o spun, dar acum s-a terminat
Ți-ai dat voința la o parte, fericit c-ai încercat
Ai plecat prea devreme, dar noi știm, nu-i vina ta
Soarta asta câteodată se transformă în cățea.
Mi se rupe inima, pân’ la urmă l-am scăpat
S-a rupt versul pe beat pentru-n frate ce-a plecat
Te port mereu în suflet, am fost prieteni de mici
Poate c-ai plecat, dar, pentru noi, ești tot aici.
Știm toți cum erai mereu, cu zâmbetul pe buze
Așa ne amintim de tine, nu încerc să caut scuze
Îți știam pasiunea, nu ți-a fost frică de moarte
Ea s-a îndrăgostit de tine și te-a vrut mai aproape
Ne-ai spus să nu te plângem dacă mori pe motor
Dar mi se rupe sufletul, Dane, nu mai pot de dor!
Aș fi vrut să fac ceva, dar n-am putut să fac nimic
Când te priveam pe patul de spital, voiam să te ridic
Toți pe lângă tine îți șopteam cu voce tare:
„Moșule, ridică-te, hai să facem o plimbare”
Spune-mi ce te doare și de ce nu ne vorbești,
Maică-ta-i afară, hai să-i spui că o iubești
Și lui tac’tu să-i arăți cât ai crescut tu de mare
Un bărbat adevărat ce stă singur pe picioare
Și de ce, oare, moartea a ales să-ți fie mireasă
Te-ai lăsat vrăjit de ea și, uite, i-ai picat în plasă.
Ce viață, mai știi? Seara ai vorbit cu o fată,
Cu lacrimi în ochi i-ai zis că-i ultima dată
Când te mai vede, când îi mai vorbești
Am crezut că sunt povești, dar nu a fost deloc așa
Dumnezeu te-a luat sus, a vrut să stai la dreapta sa
Și mă gândesc la tot ce-a fost de parcă ar fi fost ieri
Când ne strângeam afară să mai bem 2, 3 beri
Mai vorbeam de una-alta, mai făceam o caterincă
Ne făceai mereu să râdem, dar spuneai că nu-ți-e frică
De moarte, de viteză, dar cu viteză ai plecat
Mă întreb dac-ai plecat cu sufletu-mpăcat..
(.. Cam așa e viața fraților, astăzi ești, mâine nu mai ești.).
Te naști, crești, iubești, trăiești, îmbătrânești,
Dar viața-i ca politica, te f*te cu povești
Te face să crezi că o trăiești mai bine,
Dar nu observi că-ți zdrobește inima în tine.
Ce chinuri, ce durere, ce viață o mai fi și asta?
Părinții își îngroapă fiii și își detestă soarta.
Doamne, spui să se facă voia ta, nu a oricui
Ia spune povestea asta părinților lui
Ca fiu-tău a murit, spui să nu le fie frică,
Dar al tău a înviat, al lor nu se mai ridică
Îmbrăcat în ginerică, casa lui stă-n 4 scanduri
A intrat în pământ, peste el coboară fluturi
E acoperit de flori în infinitele culori
Acum zboară printre nori, privindu-ne pe noi
Și cerul plânge, dar să știi ca nu sunt simple ploi
Sunt lacrimile lui ce vin din viața de apoi.
Vărsând o lacrimă pentru clipele trecute
Pentru zilele însorite, pentru berile băute, pentru pi*dele f*tute
El n-a vrut decât o șansă la viață, acasă
Nu să-și lase părinții cu lacrimi pe față.
Ne vom aduce aminte cum a fost în viață:
Glumeț și distractiv, cu zâmbet larg mereu pe față.