Iubito, mai cred,
în a vocalei transparență.
De-aceea când vin,
Vin îmbarcat în diligență.
De-aceea pipa mea arzând
E-un demodat crâmpei de nai
Și când mă plimb pe la oraș
Salut tramvaiele cu cai.
Bastonul meu este pictat,
Iubito, cu aripi de fluturi,
De-aceea nu te sfătuiesc
Covoarele cu el să scuturi.
Sub fracul imperfect și lung,
Iubito, n-ai de ce te teme,
Port noaptea un fantastic rug
Și un buchet de anateme.
Jobenul are bord pictat
De-un muribund din Montparnasse
Și e un fel de testament,
De-aceea nu pot să ți-l las.
Cam dandy sunt, cam fistichiu,
Cam filfizon de trei parale,
Dar eu am învățat să zboare
Aripa mâinii dumitale.
Sensul versurilor
Piesa evocă un personaj romantic și excentric, ancorat într-o lume trecută, care își exprimă afecțiunea într-un mod neconvențional. El se prezintă ca un dandy nostalgic, atașat de simboluri ale unei epoci apuse, dar capabil să ofere iubitei sale o experiență unică și poetică.