Citesc, iubiți spectatori, o mie de lucruri deocheate
pentru a vă determina să mă ascultați,
citesc vorbele de la un capăt
și de la celălalt
și de la mijloc
arătându-le buricul.
Pun în plasa de păianjen a cerului
ființa mea la vedere,
albă, zgomotoasă
și plină de păcate
pentru a vă determina să mă priviți.
Cânt o mie de cântece fără perdea
pentru a vă trezi interesul hohotit
și iată, ca Solomon,
acum vă spun:
citiți cântarea cântecelor mele adevărate,
citiți ochii mei
întotdeauna înlăcrimați,
citiți sângele meu
întotdeauna galopând sincer
prin statuia iubirii,
citiți gleznele mele
întotdeauna mângâiate de ierburi
și totuși voi sunteți dispuși
să-mi ascultați cele o mie și una
de povești deocheate
în locul
unui cuvânt,
unui singur cuvânt al iubirii.
Sensul versurilor
Piesa explorează dorința profundă de a fi văzut și iubit autentic. Vorbitorul își expune vulnerabilitatea, oferind totul publicului, dar se simte neînțeles, publicul preferând senzaționalul în locul unui singur cuvânt sincer de iubire.