O femeie care scrie simte prea multe,
acele transe și semne rele!
Ca și cum cicluri și copii și insule
n-ar fi fost de ajuns; ca și cum bocitoare și bârfe
și legume n-ar fi fost niciodată de ajuns.
Ea crede că poate avertiza stelele.
O scriitoare e în esență o spioană.
Dragă, eu sunt acea fată.
Un bărbat care scrie știe prea multe,
asemenea vrăji și fetișuri!
Ca și cum erecții și congrese și produse
n-ar fi fost de ajuns; ca și cum mașinării și galioane
și războaie n-ar fi fost niciodată de ajuns.
Din mobilă folosită el face un copac.
Un scriitor e în esență un escroc.
Dragă, tu ești acel bărbat.
Niciodată iubindu-ne pe noi înșine,
detestându-ne chiar pantofii și pălăriile
ne iubim unul pe celălalt, prețios, prețioasă.
Mâinile noastre sunt albăstrui și blânde,
Ochii noștri sunt plini de mărturisiri teribile.
Dar când ne căsătorim,
copiii pleacă dezgustați.
Rămâne prea multă mâncare și nimeni
să mănânce toată abundența stranie.
Sensul versurilor
Piesa explorează rolurile și percepțiile diferite ale femeilor și bărbaților în societate, în special în contextul artei scrisului. Ea reflectă asupra complexității relațiilor și a deziluziilor care pot apărea în căsnicie și în viața de zi cu zi.