Într-un amurg, sunt ani de-atunci, mi-am zgâriat
stăruitor
în scoarța unui arbor numele –
cu slove mici, stângace și subțiri.
Azi am văzut din întâmplare
cum slovele-au crescut din cale-afară uriașe.
Așa îți tai tu, copilo, numele
în inima-mi supusă
mărunt, mărunt, ca un ștrengar.
Și după ani
și ani de zile-l vei găsi
cu slove-adânci și uriașe.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra modului în care amintirile, odată mici și delicate, cresc și se adâncesc cu timpul, marcând profund sufletul. Metafora numelui gravat în scoarța unui copac și apoi în inimă sugerează o iubire inocentă, dar cu impact durabil.