În noaptea decolorată și pustie
Se-aud trompetele de hârtie
Cumpărate de la moși.
Privește cât suntem de frumoși
Acolo-n vitrina fotografului de cartier,
Alături de măcelar, de fata popii, de bijutier,
Și cât de bine ne-nțelegem, deși suntem certați,
Sub becul de 1000 de wați
Din dreapta sus –
Uite ne-au adus,
De la școală, fetele
Să le iscălim carnetele,
Uite-o și pe baba din Avrig
Care-a murit astă-iarnă de frig,
(Neavând la îndemână alte ființe,
Fotograful a pozat-o vânzând semințe),
Uite-l și pe copilul acela cu balon,
Uite-l și pe negustorul scăpătat, Milion..
Parcă se lasă o boltă de viță plină
Peste toți cei ce ne-am adunat în vitrină,
În costumații cadrilate cu nasturi de sidef –
Și-mi miroase a pogribanie și a chef.
Sensul versurilor
Piesa evocă o imagine nostalgică a trecutului, surprinsă într-o fotografie veche. Personajele diverse, de la măcelar la baba din Avrig, sunt adunate într-o vitrină, sub o boltă de viță, într-o atmosferă ce amestecă tristețea cu bucuria.