Șarpe sub cămașă
RaPanoia în acțiunea Z
Simțul fără rațiune este nul, ca credința
Deconectează netul și suportă-ți conștiința
Am un șarpe sub cămașă și-mi dă fiori cruzi pe spinare
Amorțirea corporală-i un coșmar care nu doare
Ești o veselă tristă, cuminte care tace
Mănânci numai căcaturi chiar dacă-ți displace
Natura ta timidă este ca mulțimea vidă
Redescoperă-ți senzația prin rațiunea insipidă
Eu nu educ pe nimeni, muzica nu-i terapie
Că asculți numai ce vrei și mesajul-i egal 0
Dacă tu crezi că e uman să exiști prin amintiri
Atunci uită-le mai repede, ca un parazit în lotus
Să fii sănătos, să ai cea mai frumoasă viață
Incorect și forțat, ca rima spusă-n greață
Vă urez noroc la toți, toate cele bune
Trist ca adevărul spus prin mii și mii de glume
Ebriic, stări faine dau halucinații
Dar dacă le abuzezi, finalul o să fie tragic
Să nu speri prea mult, să n-ai chiar nicio speranță
Să nu visezi treaz, să nu te rogi la un zeu dramatic
Îmi dau drumul pe foaie, ca un l*****u turbat
Plin de silă-n mine, prea multe chestii-am disecat
Ce să fac? Așa fost să fie, n-am controlat nimic
Și doare gândul comic că rezultatul au fost muștele
Ocupația principală? Să mă-înec în traume
Ca un rrom într-o zicală și închide „farmele”
Te-ai lansat, ești cel mai tare! Acum dă autografe
Dar vorbești cu fanii tăi ca un pornstar într-o dezbatere
Eu n-am nimic de zis, c-am fost mai mereu singur
Viața mea-i un track sinistru care nu-și știe sfârșitul
Sunt un șervețel uzat care-i băgat la reciclare
Sunt piesa maro de Lego care se rupe fără forțare
Narcisist și melancolic ca o poveste „from the G. O. A. T.”
Dar visez Clickeri și mi-e frică, nu vă mai suport
Și-atunci când îmi este frică, devin absurdist
Și las agresivitatea să zburde ca un ciclist
Dreapta-i mijlocie că prea mult s-a înclinat
Ca un cocoșat bolnav care nu s-a operat
Descentrat în centrul Terrei, ca o rețea deconectată
Ipocrit și păcătos, ești mai rău ca o babă
Uite ce comedic, indecisă, ca o viespe
De-asta un uragan are nume de persoane
Feriți de un tsunami, căci distrug lumi frumoase
Dar false, ca tot ce am compus în scrisori arse
Cine ești tu să judeci? Nu-mi cunoști mentalitatea
Nu-mi înțelegi vederea, de ce-ți dai cu părerea?
Sunt un strigoi la fel ca tine, așa că lasă-mă în pace
Și adevărul doare ca atunci când pui sare pe rană
Mi-am făcut ștrang la lustră
Dar simt că nu mă ține
Dacă era după mine
Aș fi scos lustra din fire
Mi-am făcut ștrang la lustră
Dar simt că nu mă ține
Dacă era după mine
Aș fi scos lustra din fire
Mi-am făcut ștrang la lustră
Dar simt că nu mă ține
Dacă era după mine
Aș fi scos lustra din fire
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de alienare și depresie, criticând ipocrizia socială și căutând un sens într-o lume percepută ca fiind falsă și lipsită de valoare. Artistul se simte deconectat și exprimă gânduri suicidale, reflectând asupra propriei inutilități și a lipsei de control asupra vieții.