Isez… vise creez, nu pot să desenez,
Mă pierd în cuvinte ce nu pot să le sortez,
Calculez ce nu pot să mai dezleg,
Încerc din două, trei mișcări să înțeleg,
Dar nu reușesc, mă trezesc când visez,
Că doar atunci sunt conștientă și mă corectez,
Căci știu că trăiesc din vise, asta înțeleg,
Că am ajuns în niciun punct și nu știu ce să aleg,
Mi se oferă prea multe, până și priviri perverse,
Căci dincolo de zidul afișat, e un om plin de interese,
Sunt prea mică pentru asta, știu sigur,
De-aia am ajuns să-mi creez singură un individ pur,
Voi îl numiți pur și simplu înger păzitor, eu îl strig mereu
În miez de noapte, căci m-a lăsat iar și iar la greu,
M-a părăsit cândva demult, a plecat supărat,
Iar acum nu mai e același el, s-a schimbat…
Fără înger păzitor mă pierd pe străzile gri și goale,
Am ajuns să plâng în noapte cu lacrimi murdare,
Mii de păcate ce tot car în spate, tot mai greu,
Am ajuns să cred că fără înger voi fi mereu…
Am ajuns la optisprezece să regret că n-am ascultat,
Nu l-am crezut de-a plecat, m-a lăsat, m-a uitat,
S-a schimbat, s-a îndepărtat… am nevoie de el,
Orice om are nevoie în orice clipă de un înger,
Dar oare și îngerii au îngeri păzitori, să-i păzească,
Să-i îndrume spre bine, să-i ocrotească?
Cine îi alină pe ei, oare și ei simt durerea, fericirea?
zâmbesc des, și las impresia că asta-mi e menirea,
Îmi plânge sufletul și-mi e din ce în ce mai greu,
Căci fără înger lângă mine, alerg și cad mereu,
Mi-e dor de-un copil ce juca șotronul în parcuri,
Acum doare amintirea, mă las răpusă de gânduri,
Probleme și vise, mă las dominată de sentimente,
Dorințe și false iluzii, multe zâmbete perverse,
Căci dincolo de orice gând de-al meu de-a face bine,
Ranesc fără intenție, n-am înger lângă mine…
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și deziluzia unei persoane care simte lipsa unui ghid sau protector în viață. Ea se simte pierdută și copleșită de greutăți, tânjind după inocența și siguranța copilăriei.