Hristos a înviat peste șantiere
precum peste cărbuni învie para.
De-aici va crește marea înviere
ce va cuprinde – mâine – toată țara.
Hristos a înviat peste lopeți
abia mișcând în mâini însângerate,
a înviat ca în atâtea dăți
să ne sărute frunțile plecate.
Hristos a înviat peste spinări
încovoiate aprig sub povară –
acest Hristos care-n atâtea țări
a fost bătut pe cruce-a doua oară.
Hristos a înviat și pentru noi,
sau poate numai pentru noi anume,
să ne deschidă drumul înapoi
spre câte-au fost – și vor mai fi în lume.
Hristos a înviat biruitor,
cum biruind vor învia martirii,
când peste zidul închisorii lor
va crește mâine mușchiul amintirii.
Hristos a înviat peste șantiere
să-și dăruie trupul – pâine,
și să vestească marea înviere
ce va cuprinde toată țara, mâine.
Sensul versurilor
Poemul explorează tema învierii lui Hristos într-un context de suferință și opresiune, sugerând că speranța și renașterea pot apărea chiar și în cele mai grele circumstanțe. Învierea devine un simbol al rezistenței și al promisiunii unui viitor mai bun, chiar și pentru cei marginalizați și oprimați.