În tot acest timp în care n-am făcut nimic
Sau cel puțin nu-mi amintesc, de parc-aș fi fost răpit
S-au întâmplat multe, și bonelush nu mai e pustiul
Care pune botul, ci acum îți dă să guști un
Prototip de stereotrip pe beat și pe trip
Și dacă mor nu mă regenerez, că nu-s Patrick
În schimb, absorb răul de parcă sunt spongier
Sătul de oamenii cu care mă f*, ca la orgie
Coming soon ca la pull out, sunt sătul să caut
Fericire-n vicii nașpa cu care ulterior mă laud
Sau le susțin, cu toate că mă distrug puțin câte puțin
Din repaus în rectiliniu pe calea virtuții
Deși stau pe valea Oltului, cu dureri în vârful cotului
De la scris și cântat până fac bale-n colțul botului
Ca să nu mai fiu la înălțime mă dau jos din pom
Și fug acasă fiindcă vine noaptea minții și-o s-o dorm
Că-s prea multe nopți albe, ulterior întunecate
De multe piese și cărți, ulterior infulecate
De instinctul de cunoaștere evoluat în manie
Și nici n-aranjez rafturile că nu pun preț pe haine
Bani, forme, statut financiar, toate-s inutile
Sunt gata să scap de ele, le-am pus și-n cutie
O împachetez frumos și o dau mai departe
Dacă nu pot eu, măcar să se bucure altu, frate
Refren:
Zilele-s la fel, și-am nevoie de zel
S-ating un țel, notat ca dorința-n carnețel
Încă de când mi se părea irealizabil
Să pot să fiu mc, iar acum nu-s opozabil
N-am de ce să mă opun, n-am nici un regret, nici două
Știu că nu-s de nota zece și că vreau o viață nouă
Fără hiene deșarte cu comportament de șarpe
Ce intră cu mine-n vorbă, -mi tu tu fac opturi de nota șapte
Din 6 zile 5 nu-mi plac, stau cu aceiași 4 oameni
Sătui de mine că-i jignesc ca-n off da doamne
Rămân 3 dintre ei, și-s 2 lucruri de făcut
Să încep cu un sfârșit și să sfârșesc c-un început.
Dar să nu sfârșesc începutul, e ceea ce va veni
Neantul și necunoscutul de care nu mă voi feri
Pentru că e timpul, culorile-și simt impregnarea
Și nu vreau verde, vreau roșu, ca să pot opri stagnarea
Într-un singur loc, cu o rutină de tot jegul
Unde datorită culorilor de mai sus e totul negru.
Vreau să fiu omul nou, fără să mă spăl cu perwoll
Și să mă fac alb fără să iau clor să mor
Sugrumat cu tentacula râului care-ncearcă abuziv să nu fiu imaculat
Dar e timpul, e timpul, e timpul,
Să spăl tot
E timpul, e timpul,
Să pun stop.
Refren x2
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a depăși o perioadă dificilă, marcată de rutină și vicii. Artistul aspiră la o transformare personală, căutând o viață nouă și eliberare de trecut.