Uzzi:
***** ca începe iar,
Încă un bairam la care tre’ să merg diseară,
Sunt pe drum, în mașină, cu o t***ă lângă mine,
Arăt atât de bine că nu mă mai pot abține.
Am tras pe dreapta și mi-am băgat p*la în ea,
Apoi a luat-o-n gură, G-yeah!
Gata, gata, gata, gata, tre’ să mergem mai departe,
La bairam, să mâncăm și să bem pe saturate,
Însă ***** am ajuns și tot blocu este plin,
Toată lumea a venit să se distreze puțin.
Tovarășii sunt toți aici și vor să dea un pumn,
Că niște c***i necunoscuți s-au luat de *****,
Asta seară vor cunoaște pac-pac, yeah,
Că-n această seară, le vom face felul.
Caddy:
M-am infuriat pentru că unul dintre tipi,
S-a pus lângă tipa mea și-a-nceput să îi dea limbi.
Toți prietenii mei sunt cu mâinile pe arme,
„Ba, futu-ți m********-ții, uită-te la mine”.
Ai lui au început să tragă și ai mei la fel,
Tot c***’ de bairam s-a transformat într-un măcel.
E ca un concurs, cine omoară mai **** câștigă,
Pistolu’ mi s-a încălzit și-a început să mă frigă,
Da’ nu dau un ban pe tot ce s-a stricat,
Pentru că asta este ceea ce-mi place să fac.
În timp ce trăgeam, mi-a nimerit tipa,
Ăla care a făcut-o a spălat puțină.
Așa că eu și cu ai mei, ne-am pus pe urmărit,
Însă n-o să mă opresc până n-o să-l văd căzând.
Refren: M&G x 6
Repet, e încă un bairam, cu femei și belele,
Încă un bairam cu înșirări de gloanțe.
Tataee:
Acum fug ca nebunii și noi după ei,
Nimeni nu ne poate opri că suntem far’ de Dumnezei.
E întuneric toată noaptea asta, pe străzi,
Dar în sfârșit voi putea să îi linșez.
I-am prins la lumină și gloanțele zboară,
Câțiva dintre rahații ăia mai au puțin să moară.
Bairamu’ a-nceput s-arate ca un mic război,
Cu pocnete de arme și cu tărăboi.
Mă uit la Klax, parcă ar fi ticnit,
Trage-n continuu și nu se poate opri.
Mai avem încă trei de eliminat,
Stau în bălți de sânge, jos pe asfalt,
Doar unu-a reușit să scape, dar n-ajunge departe,
Îi suntem pe urmă, cu armele-ncărcate.
Caddy:
Ooo, la dracu, parc-am înnebunit,
Însă n-o să mă opresc până n-o să-l văd murind.
Doom, hai, să-l punem la pământ,
Da, pa ma-sa o s-o f*tem în gât.
Acum umblăm după tipul ăla,
A fugit când i-am prins la înghesuială.
Am întors tot cartierul cu susul în jos,
Mă doare fix în p*la că-i periculos.
După ce c-a rănit-o pe gagica-mea,
A reușit să-mi distrugă și petrecerea.
În sfârșit, l-am văzut la un colț de stradă,
Avea lângă el o c***ă penală.
Pac-pac-pac-pac, nu trebuia să te pui cu Klax, Doom și Drama.
Refren: x 6
Sensul versurilor
Piesa descrie o petrecere de cartier care degenerează într-o reglare de conturi violentă între grupări rivale. Răzbunarea devine scopul principal, iar violența escaladează rapid, transformând bairamul într-un câmp de luptă.