Spune tu, vânt înghețat, pe unde ai fost, pe unde-ai umblat
Prin codrii goi, pe munți și pe văi, pâraie-nghețate sub sloiuri turbate.
Dacă-ai văzut pe unde-ai trecut, urme adânci, săpate în stânci
Pe creste iernite în ape-oglindite, poteci neumblate să ducă departe.
Cum zbori tu ca gândul și-nconjuri pământul, și treci peste mări, pustiuri și zări
Nu-mi afli pierit, dorul cernit, cu dorul în gând nu-mi aflu mormânt.
Spune tu, vânt înghețat, pe unde ai fost, pe unde-ai umblat
Prin codrii goi, pe munți și pe văi, pâraie-nghețate sub sloiuri turbate.
Să cați necurmat în lung și-n lat, din zori până-n noapte, aici și departe
În soare și-n stele, în bune și rele, să nu te-odihneşti, să nu zăboveşti.
Spune tu, vânt înghețat, pe unde ai fost, pe unde-ai umblat
De mi-ai găsit dorul cernit, cu el în gând nu-mi aflu mormânt.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un dor profund și o căutare neîncetată. Vorbitorul imploră vântul să-i găsească dorul pierdut, sugerând o speranță fragilă într-o lume vastă și necunoscută. Călătoria vântului simbolizează căutarea neobosită a unui răspuns sau a unei alinări.