Ea jura că-i din adevăr, icoană
și eu o cred, deși minciuna-i simt,
ma vede june fără de prihană
neînvățat cu-al lumii vested jind.
Mă crede tânăr deși bine știe
că zile-mi mai bune-mi sunt trecut
și eu pare s-o cred și-n viclenie
și-al ei și al meu, ne-i adevărul slut.
Ea tace mincinoasă. De ce oare
nu-i spun că sunt bătrân, cum de-am uitat?
Ești un nărav al dragostei, uitare,
anii nu-i știi, câți ai cu-adevărat!.
Și-astfel o mint, la rându-i și ea minte,
minciuna-i dintre vini cea mai cuminte.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema minciunii și a autoamăgirii într-o relație. Protagonistul și partenera sa se mint reciproc în legătură cu vârsta și trecutul, creând o iluzie fragilă. Minciuna devine un mod de a evita confruntarea cu realitatea și cu trecerea timpului.