Iubirea ta și mila-au astupat
Stigmatul bârfei ce pe frunte-i pus;
Ce crede lumea nu m-a deranjat,
Tu mă-nverzești, ce ar mai fi de spus?
Eu mă silesc, căci tu ești lumea mea,
Să-mi știu valoarea din cuvântul tău;
Pe nimeni n-am, eu nu sunt al cuiva
Și nici nu-mi pasă că sunt bun sau rău.
Iar grijile le-arunc într-un abis,
Ca șarpele urechile-mi închid,
Să n-aud bârfe și cinstiri, mi-am zis,
De-aceea toată lumea o desfid.
Dar tu în mine te-ai întipărit,
Că cei din jur îmi par că au murit.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă devotamentul absolut față de persoana iubită, până la ignorarea opiniilor și judecăților lumii exterioare. Valoarea personală este derivată exclusiv din validarea persoanei iubite, restul lumii pierzându-și importanța.