Abandonat între ruine, văd cum pălesc zorii zilei
Și constat că-s apt să cad lat printre morminte
Cine să mai simtă, când toți sunt doar nesimțiți
Grăbiți s-abandoneze tot ce nu au reușit
Încă mă simt slăbit, de parcă mi-am pierdut tot sângele
Și zâmbetul e palid, mai inexistent ca Lucifer
Că-s pudic la gândurile ce vor să mă sfârtece, și țipete de ură ce-mi calmează stările
Încă mă prinde noaptea, dimineața următoare
Întristată că-s pe ducă, îmi mai dă câteva palme
Cu speranța că poate o să-mi revin.
Da’ printre suspin, mai bag o doză de venin
Și mă țin să devin ce acum detest din plin
Întristat că tristețea s-a-ntristat când m-a privit
Mă pun să dorm scârbit de oameni de oameni de nimic, ce m-ar da la schimb pentru un afurisit de splif.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de abandon și disperare. Persoana se simte pierdută, slăbită și prinsă într-un ciclu vicios de tristețe și dependență, fiind dezgustată de propria stare și de lumea din jur.
