2Mc Rasa Latina – El Sau Ea (Part 1)

Pun versurile pe foaie și mi-e să nu se-nmoaie
Căci, iată, scriu în ploaie, și inima se-ndoaie
De mine, căci n-am putut să le scriu bine
În fine, eu când le cânt, ele vin la tine
Și le poate asculta chiar și oricine
Dar ploaia s-a oprit și nu mai scriu grăbit
Dar acum le scriu frumos ca să le pun pe beat
Și tot ce-am nimerit, un vers ce-a murit
De mult visul meu zici că e cânt
Și-ascult, în inima asta să pot s-ascund
Piesa asta în gândurile tale,
Și e jale mare
Atunci când fiecare dintre noi e supărat
Stă și plânge seara în ploi
Cu priviri reci și goi, e joi
Și iată mi-am dat seama
De ce plouă atunci când tu stăteai,
Plângeai și făceai porunci
Să vină el sau ea înapoi,
Să fiți iar împreună numai voi doi
Și-a mai trecut o zi fără ca tu să știi,
Și iată vrei să fii, doar cu el sau ea
Și te întrebi dacă vei putea
Să mai poți iubi
Să mai poți mări dragostea
Ca atunci când erați copii
Și faceați prostii
Oare merită, poate el sau ea spune nu
Tu nu ezita, spune da,
Ai grijă de persoana ta,
Și de cel de lângă ea, poate este ultima
Ce o vei avea și eu spun așa
Trăim ca să iubim cu toții o știm,
Iubire cerșim ei sau lui,
Și am vrea să fim numai noi doi
Seara-n ploi, vinerea după joi.
Ți-au cerut prea mult,
Ți-au cerut să iubești,
Ți-au cerut prea mult,
Lângă ei ca tu să crești
Ți-au cerut prea mult,
Dar de fapt nu ți-au cerut nimic,
Căci în lumea asta mare
Tu ești cel mai mic x2.
Când el sau ea pleacă,
Nu-ți rămâne decât aceeași placă,
care-ți pică-n cap
La fel ca fiecare cuvânt aruncat
Cu tine nu ești împăcat dar
Probabil că n-a plecat,
Și te-așteaptă în același loc
Aceeași zi, aceeași față
Dar nu vă veți privi
Cu aceleași sentimente de când erați copii
Și spuneați că îngerii vă veghează zi de zi
Și zi cine va mai sta cu tine
Cine-ți desenează pe față
Inimioare și zâmbete pline
Atunci copile spune-mi cu cine,
Cine-ți vine, când tu o vrei doar pe ea
Sau ea pe tine,
Îți amintești când v-ați certat
Când tu ai plecat acasă
Trist, supărat,
Înnorat era afară în acea seară,
Și-o lacrimă a început să pară
Doar începutul unei ploi
Ai pierdut noțiunea timpului
Și tu crezi că azi e joi?
De fapt ai început
Să cazi din cauza vântului
Nu știai că iubire încă mai ai,
Și orice faceai tot de ea dădeai
Ea mergea iar tu te-ascundeai
Picioarele ți se-nmuiau
Și treptat cădeai la picioarele ei
Și o rugai, îi spuneai c-ai greșit,
Dar nu te vedea de parcă ar fi orbit
Modalități de împăcare nu găseai
Dar ei i se deschid ochii și vă priviți,
Îți amintești și acum ochii ei cuminți
Pe care n-ai puterea să-i minți,
Vă potriviți
Sunteți ceea ce vreți să fiți,
Am cunoscut și eu o fată
Dar aș fi vrut să nu fi cedat,
Vroiam să mi se șteargă acea pată
Acum sunt bine, singur,
Dar ea e cu alt băiat!.
Ți-au cerut prea mult
Ți-au cerut să iubești
Ți-au cerut prea mult
Lângă ei ca tu să crești
Ți-au cerut prea mult
Dar de fapt nu ți-au cerut nimic
Căci în lumea asta mare
Tu ești cel mai mic x4

Sensul versurilor

Piesa explorează sentimentele de pierdere și regret după o despărțire. Naratorul reflectă asupra amintirilor, întrebându-se dacă mai există vreo șansă de împăcare și exprimând durerea singurătății.

Lasă un comentariu