Merg pe strada vieții mele, nu, nu mă mai opresc
Obosit și plin de lene eu abia mai rostesc
Mai privesc înainte, în viitor,
Ascultă-mă cât mai e timp că poate o să mor.
Și mă dor secundele trecute, adunând minute mute
Nu te impresionează, nu-i așa?
Eu merg mai departe și îmi șterg lacrima
Ce îmi arde pe obraz la nesfârșit.
Pe drumu-n care mergi poate vin obosit
Nedormit, de două zile beau într-una
Nimeni nu mă mai iubește sau poate că nici luna
Nu mă mai privește, de-acolo de sus.
Îmi țin privirea înainte, către acel apus
Ce-a pus întuneric peste mine
Și mă gândesc că poate mâine voi fi în altă parte
departe ce-mparte această lume de păcate.
Merg tot timpul și timpul e prea grăbit
Am vrut să merg prin lume, dar m-am oprit
Și tot ce am visat, azi s-a risipit
Și tot ce am făcut nu mai e nimic.
M-am decis să mă răzbun pe cel ce minte
Iar cel ce minte e timpul să-l las fără cuvinte
Dar mă gândesc, că poate e nevinovat
Și îmi continui drumul meu neîmpăcat.
Treptat, greutățile mai mult m-apasă
Dau rec la oxigen că încă tot îmi pasă
Timpul zboară, nimeni nu-l mai prinde
Și te gândești că nimeni nu mai este să te alinte
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de oboseală și deziluzie față de viață și trecerea timpului. Naratorul se simte singur și neînțeles, reflectând asupra greșelilor din trecut și incertitudinilor viitorului.