Anica Ganțu – Vreau Să-ți Spun, Neicuț-Al Meu

Vreau să-ți spun, neicuț-al meu: când oi pleca
Să nu-ți fie, puiule, inimă rea,
De ți-e greu, neicuță, ori de ți-o fi bine,
Nu mai spune, nu te jelui la lume,
Știi, puiule, că lumea este-așa rea,
Binele, neicuță, nimeni nu ți-l vrea,
Și de-or vedea, neicuță, că-ți este greu
O să râdă, o să cânte de necazul tău.
Multe lacrimi au umplut, neică, obrazul,
De multe ori să-mi potolească necazul,
C-am fost rea ori că prea mult am suferit
Nu știu, puiule, ori prea mult te-am iubit,
Dacă ți-am greșit, neicuț-al meu, mă iartă,
Poate n-o să mai greșesc eu niciodată,
Chiar de va plânge sufletul neică-n mine
Am să-ncerc să nu te mai supăr pe tine.
De mi-o fi scris să fiu singură prin lume
Și de-oi auzi că nu îmi este bine
Să nu vii, puiule, lângă patul meu
Că nu faci un bine, și-mi vei face rău,
Încearcă să râzi și fă-ți inima bună
Și adu-ți aminte de anii din urmă,
Chiar de va plânge sufletul neică-n mine
Am să-ncerc să nu te mai supăr pe tine.
De mi-o fi dat să mă duc din astă lume
Vino la mormânt și floricelele-mi pune,
Seamănă, neicuță, multe floricele
Gândește că sunt toate cântecele mele,
Când floricelele, neică, vor înflori
Ia-i de mână, vino cu ai mei copii,
Uda-ți florile, neicuț-al meu, c-o vadră,
Nu lăsați să crească peste mine iarbă,
C-așa-i viața omului pe-acest pământ:
Azi e bine, iubește și e iubit,
Mâine nu-i mai trebuie, neică, nimic,
Își ia patru blăni și doarme sub pământ.