Aș vrea să intru-n mănăstire,
Aș vrea să mă călugăresc,
Spune-mi, măicuța mea cea bună,
Spune-mi de vrei să mă primești.
La mănăstire-s sarcini grele,
Tu nu le poți îndeplini,
Tu care-ai fost mireas-odată
Nu te mai poți călugări.
Decât într-o rochiță albă
Și scurtă până la genunchi
Mai bine într-o haină neagră
Și lungă până la pământ.
Mărire ție, mănăstire,
Pridvor ceresc în prag de munți
Ce vijelia vieții mele
Biruitoare o înfrunți.
Tu ești altar de întărire
Credinței noastre-n Dumnezeu,
Tu ești cetatea de scăpare
Și reazem sufletului meu.
Veniți, creștini, la mănăstire,
Veniți la rugăciune sus,
La mănăstire-i pacea lumii,
E slava Domnului Iisus.
Și-ngenuncheați la rugăciune
Să zicem toți și toate-n cor:
„Greșit-am, Doamne, iartă, Doamne,
Păcatul meu și-al tuturor!”
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința unei persoane de a se călugări și de a găsi refugiu și pace în mănăstire. Mănăstirea este văzută ca un loc de scăpare, întărire spirituală și iertare a păcatelor.