Noi umblăm să colindăm
Pe Iisus să-l lăudăm,
Noi umblăm din casă-n casă
La care gazda ne lasă,
Noi umblăm la mic, la mare,
Azi la toți îi sărbătoare,
Sărbătoarea lui Ajun,
Seara Sfântă-a lui Crăciun,
Sărbătoarea lui cea dulce
Nimeni nu vrea să se culce,
Noi umblăm precum umblară
Maica Sfântă într-o seară
Cu Iisus la inimioară.
Bate vântul și-o pătrunde
S-ar scuti, dar n-are unde,
Bate vântul friguros
Maica Sfântă cade jos,
Ostenită de durere
Milă de la Tatăl cere
Să se-ndure, să-i găsească
Locuință ca să nască,
Tatăl Sfânt s-o îndurat
Și-o peșteră i-o aflat,
Peșteră pe pământ jos
S-o născut Domnul Hristos.
Sensul versurilor
Colindul descrie umblatul colindătorilor din casă în casă pentru a vesti nașterea lui Iisus. Se evocă și greutățile Maicii Domnului în căutarea unui loc unde să nască, culminând cu nașterea lui Hristos într-o peșteră.