La râul multor dureri
Pierdută-am fost de-atâtea ori,
Când mi-aminteam de Dumnezeu
De patima și chinul Său
Fugind, în sălcii m-am ascuns,
Regret în suflet mi-a pătruns,
Plin de căință și suspin
M-am întors din drum străin,
M-am întors din drum plângând,
Doamne, de Te-oi mai uita
Să-mi lipești Tu limba mea
De grumazul gurii mele,
De-oi mai umbla pe căi rele.
O, cât mă simțesc de bine
Când e Domnul lângă mine
Și cu El trăiesc,
Însă ce jale m-apasă
Când nu vin într-a Lui Casă,
Când Îl părăsesc,
Doamne-Ți mulțumesc mereu
Că m-ai mântuit de rău!
Doamne-n mine ce-ai găsit,
Doamne, de m-ai mântuit?.
Sufletul meu însetează,
Iară ochii-mi lăcrimează
Când n-am pe Hristos,
Eu sunt atunci ca pământul
Când îl bate pe el vântul
Și e secetos,
Iisuse, mult Te iubesc,
Simt că Tu mă mânuiești,
Din păcatul cel ascuns
Mă ridici spre Ceruri sus.
Doamne, câtă mângâiere
Îmi aduci Tu în durere,
Iisuse iubit,
Când m-aplec sub Sfânta Cruce
Viața mea e veșnic dulce
Și sunt fericit,
Doamne, eu Te-aș mai ruga:
Mila și-ndurarea Ta
Dă-mi ca eu să fac
Cărare spre Dumnezeu.
Doamne, mai am o dorință
Și Te rog cu umilință,
Auzi ruga mea:
Vreau cât voi trăi în lume
Totdeauna să pot spune
„Fie Voia Ta!”,
Doamne-Ți mulțumesc mereu
Că Tu mă ferești de rău!
Doamne-n mine ce-ai găsit,
Doamne, de m-ai mântuit?
Iisuse, mult Te iubesc,
Simt că Tu mă mânuiești,
Din păcatul cel ascuns
Mă ridici spre Ceruri sus.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o călătorie spirituală de căință, recunoștință și devotament față de Dumnezeu. Vorbitorul își exprimă dependența de divinitate pentru mângâiere și mântuire, dorind să trăiască în conformitate cu voia divină.