A venit demult de Sus
Păstorul cel Bun Iisus
Și prin lume a umblat
Oi pierdute-a căutat.
Să le ducă la izvoare
Ca de sete să nu moară,
Ușa le-a deschis să iasă
La Pășunea cea Aleasă.
Dar oile n-ascultau
Cu capul se repezeau,
Cu coarnele L-au împuns
Și în coastă L-au străpuns.
De-a curs apă și mult sânge,
Cerul a-nceput a plânge,
Soarele s-a-ntunecat,
Luna-n sânge s-a schimbat.
Acum El e dus din lume
Să cate oi la pășune
Și poruncă a lăsat
Oilor ce-a pășunat.
Ca oile cele bune
Laolaltă să se-adune
Lupii să nu le mănânce,
Tâlharii să nu le strice.
Păstorul cel Blând și Bun
În Ceruri e dus acum,
Dar peste puțină vreme
Vine iară să le cheme.
Să le ducă-ntr-o grădină
Unde-i apă și lumină,
Acolo-n pace vor fi
Mai mult nu vor flămânzi
Și va fi în viitor
Doar o turmă și-un Păstor.
Sensul versurilor
Piesa descrie sacrificiul lui Iisus Hristos, Păstorul cel Bun, pentru omenire și promisiunea Sa de a reveni pentru a-și aduna turma într-un loc de pace și belșug. Subliniază importanța unității și protecției credincioșilor împotriva pericolelor.