Răsărit-o magheranu’
La porțile lui Văleanu’,
Magheranu-i crenguros,
Văleanu-i fecior frumos,
Cât era dimineața
El nimica nu lucra
Pe obraz că se spăla,
Părul negru-și pieptăna
Și pe uliță ieșea.
Dintre mândre, cea frumoasă
Își scoate capu-n fereastră:
– Hai, Vălene, până-n casă
Că vinarsu-i cald pe masă
Și paharele-s umplute
Numai trebuiesc băute.
El în casă o intrat,
Paharul l-o ridicat,
Din vinars o închinat
Și din gur-o cuvântat:
– Mândr-așterne patul tău
Că mă doare capul rău!
Când zorii se revărsau
Clopotele că trageau,
Două surori îl cântau:
– Ți-am spus, măi Vălene, bine,
Mândrele capul ți-or pune,
Ți-am spus și n-ai ascultat,
Mândrele te-or așezat.
Sensul versurilor
Balada prezintă povestea lui Vălean, un tânăr frumos care ignoră avertismentele și este ademenit de mândre. Finalul tragic sugerează că lăcomia și ignorarea sfaturilor pot duce la consecințe fatale.