Vasile Copilu-Cheatră – Cronica Brașoveană

Din burgul cavalerilor de ieri
Cu argintate coifuri și penaj stufos,
Cu spume și mătăsuri de muieri
Și rânduiala-n Sfat tocmai pe dos,
N-a mai rămas decât un colț stingher,
De piatră sură și de metereze,
Cu case țuguiate-n vis spre cer
Ca cerul să le binecuvânteze.
Azi când sorbim mireasma scorburilor din păduri
Și degustăm arome proaspete de var
Privești covorul nou al magistralelor și nu te-nduri
Să nu cobori fântânile-amintirii iar,
De unde spre Brașovul nou tot suie
Alături de Coresi, aplecat pe stihuri,
Sfătosul Anton Pan cu bustul de statuie,
Tot ticluind la sfintele-i nimicuri.
Și mai răsună-n noi, „Deșteaptă-te române!”,
Marșul ce-i dă brânci inimii spre cer,
Pentru frumusețea zilelor de mine
Desenate-n lupte cu echer sever.
Mai auzim și astăzi cum mătăsos pășește
Prin burgul lui Barițiu, tânăr Eminescu,
Și „Crai nou” s-aude, aievea românește,
Cu „Trei culori” cusute-n gherghef de Porumbescu
Câtă-i de bătrână Tâmpa asta sacră,
Încuie-n dânsa cântec lângă cântec,
Pe Iosif și pe Goga,
Că toată Țara Bârsei e o imensă lacră,
De spațiu mioritic, cum glăsuiește Blaga.