Zadarnic te-am așteptat, credincios, ca un câine,
Să mai vii și-n casă la noi, și ieri, și azi, și poate și mâine,
Să-ți povestesc despre moți tot ce știu de când mă socot,
Și apoi să ne preumblăm prin țară cot la cot;
Să vezi ce-a ajuns țara asta, pizmuită până și de îngerii din cer,
Pentru ce se ofilesc în mine toate nădejdile și pier.
Poate-ai fi suit Vlădesele durerii noastre pentru țara toată,
Și-ai fi-nțeles atunci de ce-a fost Horia tras pe roată.
Aseară au înflorit prunii-n grădină,
Și-n fiecare fir de iarbă un lujer de lumină.
În padină ți-am așternut fața de masă, albă,
Și ți-am umplut blidul cu muguri cruzi de nalbă,
Că n-avem altceva mai bun, cu ce te omeni, vezi-le,
Decât buruienele acestea pe care le paștem ca și vitele.
În camniță nu ne-a mai rămas
Numai sărăcia celor de pripas,
De aceea te mai așteptăm, precum vezi, cuminți,
Cu nădejdea că n-ai să ne minți
Și-o să ne dai și nouă dezlegarea, ca să
Ne întoarcem la Curțile Dorului, peste Feleac, acasă,
Acolo unde am supt la țâța dragostei de țară
Și unde vrem să ne plivim inimile de răutate dară,
De nu, ți-o mărturisim fără sfială, precum vezi, prin graiul meu,
Că te vom mătura, ca pe-o scamă, de pe tron, cât ești tu de Dumnezeu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea față de starea actuală a țării și așteptarea zadarnică a unei schimbări. Tonul devine amenințător, sugerând o revoltă iminentă dacă situația nu se îmbunătățește.