Floare albă din grădină,
Înflorită în lumină
Moldova, Moldovioara mea.
Ești ca floarea de bujor,
Când o prinde roua-n zori,
Moldova, Moldovioara mea.
Peste munți și peste văi
Auzi chiot de flăcăi
Moldova, Moldovioara mea.
Și tare mă prinde-un dor,
Până-n satul meu să zbor,
Moldova, Moldovioara mea.
Frate îmi este amu străinu
Și dulceața îmi e pelinu
Moldova, Moldovioara mea
S-am să merg iară înpoi
S-alerg pin dealuri și prin văi
Moldova, Moldovioara mea.
Ștefani maria ta
Ți rugăm, nu ni uita
Moldova, Moldovioara mea
Scoate paloșul din teacă
Pe-aici dușmani să nu treacă
Moldova, Moldovioara mea.
Te-așteptăm iar la cetate
Să-mparți la răzari dreptate
Moldova, Moldovioara mea.
Că n-avem cui să-i spunem
Câte pătimim pi lumi
Moldova, Moldovioara mea.
Moldova pământ iubit
N-ai parechi pe pământ
Moldova, Moldovioara mea.
Te-oi cânta o viață întreagă
Că ești floarea mea cea dragă
Moldova, Moldovioara mea.
Și oriunde aș fi în lumi
Inimioara-i tot la tine
Moldova, Moldovioara mea.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dragostea profundă și dorul de Moldova, văzută ca un pământ natal frumos și prețuit. Versurile evocă sentimente de apartenență, identitate națională și legătura spirituală cu țara.