Copilul și Durerea stau îmbrățișați
Dar ochii lui respiră încă și încă sunt curați
Nici boala nu mai știe dacă-a terminat cu el:
– Putea să fie înger… dar am scos și sufletul din el,
Dar uite că deodată Moartea intră-n el:
– Prieten drag, Moartea mea, hai, du-mă spre castel…
Vântul aleargă cu mine spre castel
„Cărămidă nouă, dă Doamne să plouă!”
Soarele-mi deschide poarta către el
„Cărămidă rea, dă Doamne să stea!”
Uite-o pe prințesă, vine să mă ia
– Mami, am să mă joc cu ea,
Tati, am să-i iau o stea
Vai, dar ce se-ntâmplă, Vântul a plecat,
Soarele s-a-ntunecat
Boala iar m-a-mbrățișat
Visez…
Doamne Dumnezeule, dă-i prințesa înapoi
Dă-i cât poți de multe vise și un înger fă din el.
O fată îmbrăcată-n alb se-ndreaptă către pat
Îi ia o mână-n mâna ei, îl mângâie pe cap.
Deodată o adiere-i răcorește mâna-ncetișor
Și-un arici l-a înțepat și-n el se scurge ușor:
– Moartea mea, prieten drag, hai, du-mă spre castel…
Vreau să rămân aici, prințesa mea
Ca să ne putem juca și să pot să-ți dau o stea
Să ne ascundem prin marele castel
Soarele și Vântul să-ncalce pământul
Iar tu să porți pe frunte steaua mea
Să ne urcăm pe un căluț, să zburăm cu el în sus
Prințesa, viața mă trage înapoi
Ține-mă, te rog aici
Ține-mă, te rog aici
Visez…
Sensul versurilor
Un copil bolnav se împrietenește cu Moartea și visează la un castel și o prințesă. Viața îl trage înapoi, dar el vrea să rămână în lumea viselor.