Strofa 1:
Și-acum îmi amintesc jocuri de lumini ce cresc în ochii tăi atunci când îi privesc,
Și totul mi se pare firesc
Găsesc în ei lucruri după care tânjesc,
Sclipiri mă înconjoară și mă încălzesc,
Tosesc ghețari care îmi îngrădesc,
Sentimente pe care nu mai reușesc
Și nici nu vreau să le opresc, NU!
Glasul tău astupă glasul rațiunii
Mă simt nemuritor în infinitul fracțiunii de secundă,
Cad pradă ficțiunii unui vis neîmplinit,
Mă simt contopit cu un suflet care poate fi menit,
Când dintr-o dată!
Luminile se sting în jurul meu
Mă afund în întunericul greu,
Aud o voce și simt o mână pe umărul meu.
Refren:
Mi-aduc aminte lucruri pe care nu le pot exprima-n cuvinte,
O imagine cu-n univers format doar din noi doi
Lumea peste care acum cad ploi d amintiri,
Cuvinte, atingeri, priviri…
Strofa 2:
Ne-am cunoscut într-o seară la un bairam
Mi-aduc aminte fiecare gest al tău,
Ce fericiți eram că am găsit ce-am căutat atâta vreme
Cu tine am uitat de necazuri, probleme
Și curios, am găsit chiar teme comune de discuție
Care făceau ca totul să fie perfect,
Care ne făceau să aparținem cercului select al celor care cred că știu ce e iubirea
Dar normal dezamăgirea și-a făcut prezența la un moment dat
Și-am aflat că nu ești ceea ce-am sperat să fii
Deși atingerile tale le simt încă
Deși în suflet mi-ai lăsat o urmă adâncă
Nu regret!
Căci am învățat încet că tot ce mi se întâmplă face parte din mine
Deci o parte din tine mă-ntregește cumva
Dar nu pot să nu mă-ntreb oare cum va reacționa ea
Când va asculta piesa asta, se va schimba
Va încerca să facă ceva, nu știu
Sau chiar mai bine..
Refren.
Strofa 3:
Abia acum încep să simt ploaia rece
Și-aud aceeași voce care spune:
„Lasă totul trece! „
Dar eu sunt cel ce credea că a-nvățat că demonii au fețe de îngeri
Și îngerii de fapt nu există
Privirea-mi tristă țintește dezorientată și-n ea insistă
Rugăminți atât de fierbinți încât
Ar întuneca minți și totuși
Nu mai pot să văd în ochii tăi ce simți
Și-mi vine să plâng dar strâng din dinți
Și-atunci cuvintele sunt lacrimile sufletului meu
Dar numai eu știu dacă mai e sau nu al meu
Sau nici eu nu mai știu oricum mi-e greu
Să las totul în urmă
Căci tu mi-ai furat visul
Și-acum mă confrunt cu abisul în care-am căzut
Și vreau să te-ntreb:
„Câte suflete te-au urmat și s-au pierdut? „.
Refren.
Strofa 4:
Acum încetul cu-ncetul am realizat
Că tot ce mi-a rămas de la tine sunt
2 poze și-o brichetă aruncată într-un sertar undeva, ah!
Și mii de amintiri în care eu cine eram?
Șarpele sau Adam?
Da’ n-am nici un motiv să spun că n-am ținut la tine
De când am spus că „mai vorbim” au fost zeci de suspine
Și-ncă te-aș mai vrea
Dacă ai intra prin efracție în viața mea
Dar aș fi mai rece, căci acum știu
Tot ce-i frumos repede trece
Iar dacă m-ai întreba ce-am mai făcut
Ți-aș răspunde că m-am renăscut
Și c-am aflat ce-i aia „moarte”
Iar despre dragoste ți-aș spune că-i o pacoste
E doar un sport extrem.. de care mă tem.
Refren
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele contradictorii de dezamăgire și speranță după o relație eșuată. Naratorul reflectă asupra amintirilor frumoase, dar și asupra durerii provocate de pierderea iubirii, ajungând în final la o formă de acceptare și renaștere.