Pe pământ, cerșind culoare,
Unui asfințit de soare,
Învârtindu-mă aiurea,
Prins în sfori..
Sunt omul de azi care-aleargă spre mâine,
Fără niciun ieri,
Și strigătul meu e un urlet de câine.
Nimeni nu m-aude,
Inimi surde,
Între două secunde,
Spune-mi simplu,
Că nu sunt singur.
Sunt doar un copil rătăcit printre vise,
O carte lăsată cu pagini nescrise,
Un castel de nisip într-un mijloc de mare,
Singur, doare..
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de singurătate și disperare. Protagonistul se simte izolat și neînțeles, căutând o conexiune umană într-o lume indiferentă. Metaforele utilizate subliniază fragilitatea și efemeritatea existenței sale.