Of!
Nu mai pot de ostenit,
Tot umblând după iubit,
Și nimic n-am folosit.
Mințile mi s-au smintit,
Tălpile mi s-au belit,
Unghiile mi s-au tocit.
Of!
Potecile-ncrucișând,
Buturugile izbind
Și glodurile lovind.
Nu știu alții cum găsesc
Și pe placul lor iubesc,
Ca mine nu jinduiesc.
Of!
E vr’un fermec la mijloc,
Ori că-s eu sec de noroc,
Și ursit să ard în foc.
Dorul meu nu are leac,
Că cui plac, mie nu-mi plac,
Și care-mi plac, nu le plac.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă sentimentul de dor și oboseală al unei persoane care caută iubirea, dar nu o găsește. Persoana se simte ghinionistă și neînțeleasă, incapabilă să găsească pe cineva care să-i împărtășească sentimentele.