Vizante – Cicatrici

A mai trecut un an, s-au schimbat atât de multe,
Prietenii adevărați au devenit necunoscute.
Într-o ecuație, se pare, fără rezolvare,
Mi-am găsit singur răspunsul, după greu acum e soare.
Când în picioare mi-au călcat, în casă și pe suflet tare,
Aș putea să le-o întorc, să vadă cât de tare doare.
Dar eu nu sunt ca ei, coșmarul se transformă-n vis,
Uiți de bună dimineața pe o stradă din Paris.
Nu port răutate, că nu-mi curge prin vene,
Oricum, orice dezamăgire lasă pe suflete semne.
Nu sunt demn de mine și de ce fac să-mi fie bine,
C-am iertat de atâtea ori și m-am dezamăgit pe mine.
Nu e bine, ține cont, fiecare trage pentru el,
Și asta am învățat-o în 25 de primăverii.
Fără tata, fără mamă, fără frații, de unul singur,
Și m-am întărit pe mine când aveam atâtea friguri.
Nu pot să las în spate nimic, le am în minte,
Și de-aș vrea să le uit, inima tot le resimte,
Că-s rănii deschise și cusute cu atâtea frici,
Care au devenit cu timpu’ pe inimă cicatrici.
Am realizat puține lucruri, dar din toate am învățat,
Când iubești și ești mințit, când nu dai ești înjurat,
Când ajuți cu tot ce poți și îți zic că n-ai vrut,
Tot o să se întoarcă roata, nu mai este atât de mult.
Și răzbat că sunt puternic, am înțeles că nu e mult,
Ridic privirea către cer, știu mereu că tu ai vrut,
Să fiu până la final un luptător, adică lup.
Ai rupt bucăți din mine atunci când ai plecat,
Nu, nu, nu credeam că într-un final o să vină zile bune,
După atâta frig și ploi, eu te-am întâlnit pe tine.
Mi-ai păzit sufletu’ greu ca o santinelă în față,
Mi-ai scos inima din gheață, mi-ai pus zâmbetu’ pe față.
Ce e mai bun acum să vină după ploaie curcubeu,
Că a fost destul furtună aici în sufletu’ meu.
Ce e mai bun acum să vină după iarnă primăvară,
Nu contează prima oară, când iubești ultima oară.
Nu pot să las în spate nimic, le am în minte,
Și de-aș vrea să le uit, inima tot le resimte,
Că-s rănii deschise și cusute cu atâtea frici,
Care au devenit cu timpu’ pe inimă cicatrici.
Pierd tot ce e rău, câștig ce e bun și mă întărește,
Uit tot ce e greu, iau tot ce e bun și mă feresc de
Oamenii care nu mă vor și îmi zâmbesc,
Ce adunătură de prietenii, nu știu cine mă iubește.
Am înțeles că o minune nu ține decât 3 zile,
Și am ales ca s-o iubesc, mi se vede în pupile,
Și a trecut mai mult de atât și este tot lângă mine,
Dimineața, seara, noaptea, când mi-e greu și când mi-e bine,
Când pe străzile astea pline de oameni și mașinii
Se aprind seara luminii
Las ce m-a rănit în spate,
Fac loc pentru ce am mai bun, las câinii ca să latre.
Nu mai vreau să-mi pun în joc încrederea cu toate,
Că toți te dezamăgesc într-un final,
Poate și eu am făcut-o, nici nu știu dacă e normal,
Dar am înțeles că tot ce faci se întoarce înzecit,
Și acum îmi cer iertare tuturor care le-am greșit.
Nu pot să las în spate nimic, le am în minte,
Și de-aș vrea să le uit, inima tot le resimte,
Că-s rănii deschise și cusute cu atâtea frici,
Care au devenit cu timpu’ pe inimă cicatrici.