Vocea de azi (3).
Din ziua cea cu cerul șters
Ridic capacele tăcerii
S-arunc un gând în univers..
Ridic capacele tăcerii..
Îmi este indiferent.
Indiferent de tot ce se întâmplă
Sau nu se întâmplă
Și greu mă curmă lipsa de mirare –
O, ața care-mi mai ține viața!
De atâta indiferență
Îmi este silă de-al meu corp
Și gând.
Nu mai sunt în stare să pornesc
Undeva.!
Oriunde.!
De atâta apatie încep să-mi risipesc gândirea,
Să-mi macin fără rod trecutul
Ca pe o piatră de nisip..
În clipa când ajung câte o dată
Față în față cu mine însumi și mă întreb:
„De ce viața mea a decedat!?! „
Îmi pare că-s cel mai grav nebun din lume
Și nu-mi răspund nimic
Că-mi este frică
De orice gând de-al meu,
Căci sunt prea obosit deja
Sau poate deocamdată..
De-acest război –
Eu singur contra mea!
Războiul contrazicerea!.
Din ziua cea cu cerul șters
Ridic capacele tăcerii
S-arunc un gând în univers..
Ridic capacele tăcerii.
1997
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de indiferență și apatie față de viață. Naratorul se simte obosit și prins într-un război interior, incapabil să găsească sens sau bucurie.