Virgil Teodorescu – Plimbarea Pe Faleză

Am pus la sare corpul iubitei mele pentru a-l avea toată viața
și după ce-am sărutat-o lung pe gură
am ieșit să mă plimb pe faleza răcoroasă.
Pe faleza răcoroasă se plimbau și borțoșii mei părinți
în hainele lor solide
și de-o parte și de alta a buzunarelor păzea câte un sălbatec jaguar.
Dar dinspre orizontul nemărginit
coborau spre buzunarele părinților mei
nenumărate și fine scări de mătase
pe care vedeam scene stranii,
și-n timp ce ele se petreceau
o luptă navală avea loc în larg,
mai departe rechinii ieșeau după pradă
târând în suprafață sânul impudic al mării.
Părinții mei borțoși și calmi ca o clădire sub bătaia lunii,
mângâiau din când în când capetele jaguarilor puternici
și se plimbau înduioșați amintindu-și viața lor comună pe faleza răcoroasă.
Ca să evit întâlnirea cu ei,
care m-ar fi aruncat în cea mai dezordonată deznădejde,
am intrat în prima frizerie
și astfel, fiind forțat în cel mai strict înțeles al acestui cuvânt,
mi-am tăiat veninosul meu păr
în care îmi ascundeam dragostea
sub inele dureroase și reci,
strigătul depărtat: sunt aici, prin munți când rătăcești,
naufragiul și respirația mării.
Dar pe scânduri și pe mâinile frizerului,
acolo unde zăcea părul meu otrăvit,
am revăzut scenele stranii petrecute pe scările de mătase
care coborau în buzunarele părinților mei dinspre orizontul nemărginit.
1932