Urbankart feat Anka – Hai Să Visăm

Trage geaca pe tine că pe aici e frig
Oamenii sunt reci, mă-nțelegi?
Trebuie să pleci
Aprind căldura-n suflet
Să-mi sece lacrima pe rid
Uite cerul e senin e timpul să treci peste.
Trecutul, nu vezi e în stand-bye continuu
Veninul și vinul îmi f*t ritmul și filmul continuu persistă,
La dracu vreau altu
Pleacă să mă scoată din păcat o dată ca,
Amintiri mi-au lăsat conștiința pătată
Mă, tată, vezi tu m-au călit toate-n treacăt
Și-o singură fată, cea mai minunată
Să mă trezească cu o cafea de dimineață
Să plecăm departe, să uităm de toate
În bagaj să punem doar gânduri curate
Doar noi doi, undeva rupți de societate
Hai să vedem dacă visele devin realitate
Uitee! merge pe drumul meu agale.
Mă las purtat de razele de soare
Am tot timpul în față, hai.
Tot timpu’ în față, hai să visăm
Ia-mă de mână hai să plecăm departe
Închide ochii hai să vorbim în șoapte,
În șoapte hai să cântăm,
Ai tot timpu-n față hai să visăm.

Trei ani din viața mea i-ai făcut scrum
Că-ai promis prea multe și-ai ales alt drum.
Probabil sunt nebun, de-asta trebuie să-nțelegi
Să încetezi să mă stresezi, pleacă
Tu nu vezi că e clar că aș și pus sub lupă
Că între noi dragostea a fost o luptă
Încercam, mă chinuiam, tu-mi țineai predica
Alergam să fie bine tu-mi puneai piedica
Am zis „La ce folos să las trecutul să mă-nece?”
Acum sunt fericit când fata-mi zâmbește și mă iubește,
Mă-nțelege, mă trezește-n dimineața cu un zâmbet dulce pe față
Am promis că o iau cu mine oriunde aș merge,
Să avem imperiul nostru, ea regina eu rege
Ia-mă de mână și să trecem peste toate
Hai să vedem, visele devin realitate?
Uitee! merg pe drumul meu agale.
Mă las purtat de razele de soare
Am tot timpul în față, hai.
Tot timpu’ în față, hai să visăm
Ia-mă de mână hai să plecăm departe
Închide ochii hai să vorbim în șoapte,
În șoapte hai să cântăm,
Ai tot timpu-n față hai să visăm.

Merg pe drumul meu agale.
Am tot timpul în față, hai.
Ia-mă de mână hai să plecăm departe.
În șoapte hai să cântăm.
Uitee! merg pe drumul meu agale.
Mă las purtat de razele de soare
Am tot timpul în față, hai.
Tot timpu’ în față, hai să visăm
Ia-mă de mână hai să plecăm departe
Închide ochii hai să vorbim în șoapte,
În șoapte hai să cântăm,
Ai tot timpu-n față hai să visăm.

Sensul versurilor

Piesa vorbește despre depășirea trecutului dureros și despre găsirea fericirii într-o nouă relație. Protagonistul își dorește să evadeze cu persoana iubită, să construiască un viitor frumos împreună și să transforme visele în realitate.

Lasă un comentariu