Strofa I
Nicio lovitură nu doare mai tare
Decât aceea când vezi că un părinte-ți moare
Când o rază de soare pălește ca o floare
Când sufletul se stinge, rămâne fără suflare
De la o vârstă fragedă scăldat în durere
Fără putere, fără sânge în artere
Am strâns ura în mine, urăsc acest pământ
Urăsc viața…
De când i-a pus tatălui piatra pe mormânt
Urăsc bogățiile pământului și munca pentru ele
C-a distrus vieți și-a dărâmat schele
Am strâns din dinți când mi-am văzut tatăl zăcând în groapă
Am prins ura-n priviri și nimeni nu mă scapă
Sângele lui îmi curge mie-n vene
Pregătit să-nfrunt legiuni să scap de hienă
Că am aceleași gene, același caracter
Maselele-ncleștate…
Refren
Nicio lacrimă nu întoarce timpul…
Niciun zâmbet nu încălzește anotimpul
Nicio furtună nu lasă amprente calde
Sufletul ca o frunză cade.
Strofa II
Încă simt durere, da-m învățat să rezist
Iar când sunt trist, să nu uit că încă exist
Să mă descarc aici, nu pe umărul cuiva
Ura e un sentiment ce poate distorsiona
Ce poate schimba caractere, niciodată pe al meu
Deși sunt plin de ură, am frică de Dumnezeu
Aș da timpul înapoi dacă s-ar putea
Să-l mai văd pe tata, măcar o dată-n fața mea
Îi simt prea mult lipsa și am momente grele
Când nu știu ce să fac să scap de ele
Da m-am retras aici, și știu că mi-e aproape
Îi simt prezența în fiecare noapte
În fiecare zi stă în dreapta mea
Și îmi dă puterea să am grijă de mama
Să fiu un luptător, un învingător
O să ne întâlnim și mă simt dator.
Refren
Nicio lacrimă nu întoarce timpul…
Niciun zâmbet nu încălzește anotimpul
Nicio furtună nu lasă amprente calde
Sufletul ca o frunză cade
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă cauzată de pierderea tatălui și lupta cu sentimentele de ură și neputință. Naratorul găsește puterea de a merge mai departe amintindu-și de tatăl său și simțindu-i prezența.